Tag Archives: teren

Cristian Chivu

4 aug.

Nu-i asa ca deja stiti despre cine e vorba?  Cristian Chivu – am putea spune ca nu mai are nevoie de nici o prezentare: capitanul echipei nationale si in acelasi timp jucatorul echipei Inter Milano. Dar cati dintre voi cunoasteti inceputurile sale ca fotbalist?

Iata ce declara in 2007, cand era jucatorul formatiei AS Roma, deja cunoscutul Chivu despre Inceputurile ca fotbalist ale lui Chivu:

„Când eram în clasa a III-a la Şcoala Generală nr.8 din Reşita, ai mei m-au înscris la Şcoala Sportivă. «Transferul» de la echipa de fotbal din apartament la Şcoala Sportivă a fost primul pas pe care l-am făcut pe drumul care m-a adus acum la AS Roma. Nu ştiam atunci unde o sa ajung, nu ştiam decât că mie îmi place să joc fotbal mai mult decât să dau cu pietre în geamul profei. Mergeam la cursuri dimineaţa, apoi aveam antrenament în fiecare zi. După antrenament, pentru că dura numai două ore şi nu-mi satisfăcea în totalitate nevoia de fotbal, mai rămâneam pe teren şi trăgeam la poartă până se însera. Acasă o luam de la căpat cu terenul făcut din plapumă şi o minge de tenis, mai uşor de prins decât una normală şi mai puţin periculoasă pentru mobila din jur.  sursa: www.cristianchivu.ro

Iata deci cum s-a format un jucator cunoscut – adaugand talentului nativ, multa munca si pasiune.

Dragi copii va asteptam la antrenamentele Scolii de Fotbal a Scolii Copiilor si poate ca unii dintre voi in timp, veti calca pe urmele unor fotbalisti precum Cristi Chivu.

Suporter pe stadion

22 iun.

Ca pasionati ai fotbalului nu se poate ca macar odata in viata sa nu ajungem la un meci pe stadion pentru a ne sustine favoritii. Ce vom face atunci din postura de suporter? Care va fi comportamentul pe care il vom avea si ce atitudine vom adopta?

Ne vom lasa „purtati de val” si vom copia ce fac suporterii din jurul nostru (indiferent unde se incadreaza comportamentul lor) sau vom adopta propria atitudine si propriul comportament? Dar care este acest propriu comportament – cum se manifesta el?

Ideal este ca un suporter adevarat sa isi sustina echipa favorita (strigand slogane incurajatoare pentru jucatori, cantand, fluturand un steag sau un fular) dar manifestandu-se civilizat, respectand anumite norme si reguli.

Iata de exemplu o lista de actiuni si activitati care sunt interzise pe stadioane:

a) aruncarea oricarui tip de lichid sau obiecte, in special inspre alte persoane, in directia zonei care inconjoara terenul de joc sau spre terenul de joc;

b) aprinderea unui foc, aprinderea sau lansarea de artificii, praf fumigen, bombe fumigene sau alte materiale pirotehnice;

c) exprimarea sau raspandirea de sloganuri sau embleme politice, rasiste, xenofobe sau de extrema dreapta;

d) comportamentul care sa poata fi interpretat de cei din jur ca fiind provocator, amenintator, discriminator sau jignitor;

e) amenintarea vietii uneia sau mai multor persoane sau producerea oricarui fel de daune altcuiva;

f) producerea oricarui fel de daune (umane sau materiale);

g) urcarea pe structuri sau instalatii care nu sunt de uz general, in special pe zidurile despartitoare, garduri, ziduri, bariere, stalpi de iluminat, platformele pentru camerele de filmat, copaci, stalpi de orice fel sau pe acoperis;

h) patrunderea pe terenul de joc sau in zona din jurul terenului de joc;

i) accesul in zonele (ex:camere de protocol, VIP, zona destinata presei, etc.) care sunt inchise publicului sau pentru care accesul este interzis;

j) restrictionarea sau impiedicarea circulatiei pe culoare sau alei, la intrarile si iesirile de la zonele pentru vizitatori si la iesirile de urgenta;

k) scrierea, pictarea sau lipirea a orice pe elementele de structura, pe instalatii sau pe aleile stadionului;

l) aruncarea de resturi, gunoaie, ambalaje etc. in incinta stadionului;

m) sa se stea cu picioarele pe scaunele din zonele destinate spectatorilor.

Dupa o astfel de lista nu ar mai ramane de spus decat asa: suporterul adevarat este alaturi de echipa lui de suflet si isi va contura pe stadion propriul comportament fara a uita insa de norme si de reguli ce il ajuta sa pastreze pe stadion o atmosfera frumoasa si civilizata, o manifestare deplina a fairplay-ului.